No input file specified.
Dragi studenţi, profesori, colaboratori,
Stimaţi colegi.
Într-o lume agitată, supusă unui bombardament informaţional, reuşim să asigurăm continuitate şi să întărim filonul culturii autentice.
Anul 2010 nu a fost cu nimic mai prejos decât anii precedenţi, ba dimpotrivă.
Eforturile comune au fost apreciate atât în plan intern, cât şi internaţional. Exemple grăitoare sunt Marele Trofeu al Festivalului Internaţional de Artă Corală de la Ohrid, Macedonia, obţinut de Grupul Coral “Sound” sau participarea Ansamblului folcloric “Doiniţa ‘ la Youth International Festival Aberdeen, Scoţia.
Pe acelaşi portativ se regăsesc Teatrul Studenţesc “Podul” şi Compania de Arta ” Studio 24″ cu o performanţă în timp a „teatrului şcoala”, dar şi Ansamblul Folcloric “Doina”, piesă de rezistenţă şi de originalitate.
O vizibilitate accentuată au înregistrat proiectele “Fotogeografica” şi “România Student Tour” prin care se derulează o amplă campanie de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural, cataloagele primind aprecieri lăudabile la Festivalul Internaţional Studenţesc de la Varşovia cu reprezentanţi din 16 ţări europene dar şi de la ambasade, institute şi organizaţii culturale din Bucureşti. În această formulă sunt cuprinse “Curtea Comedianţilor”, cu turniruri în ţară la Râşnov, Braşov, Sighişoara, Bucureşti şi Festivalul “Dragolentin “ce readuc crâmpeie din timpuri trecute şi uneori uitate.
Reuşite au fost şi proiectele” Europa la noi acasă,” “Bazar Cultural”, “Academia de Rock”, “Pentru voi muguri noi”, “Mica Săptămână de Muzică Veche “şi Festivalul Naţional Studentesc de Teatru al Absurdului „Eugène Ionesco”.
Educaţia nonformală a devenit o axă importantă în activitatea noastră: training-urile, cursurile, seminariile susţinute reprezintă alternativa la domeniul formal ce confirmă ideea de asociativitate, pregătirea şi formarea profesională, dar şi acţiuni interactive din diverse domenii. Organizaţiile studenţeşti şi de tineret au derulat în acest context programe proprii sau în parteneriat.
Divertismentul, componenta cea mai dinamică a activităţii din rândul tinerilor, a stat la baza organizării numeroaselor spectacole şi concerte rock, folk, folclor, pop, jazz, percuţie, corale şi de cameră atât pe scenele Caselor de Cultură ale Studenţilor cât şi la mari evenimente dedicate tinerilor in festivaluri studenţeşti.
Pentru anul 2011 ne propunem proiecte îndrăzneţe şi, cu sprijinul dumneavoastră, sperăm să contribuim la crearea de noi valori încadrate în fondul cultural autohton şi nu numai.
Pe această cale doresc să adresez tuturor celor care au contribuit la realizarea manifestărilor, celor care ne-au reprezentat, participanţilor şi partenerilor Sărbători Fericite alături de cei dragi, un An Nou mai bun, multă sănătate şi tradiţionalul „La Mulţi Ani !”.
Paul Bordaş
Director
Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti
Popularity: 12% [?]
Nu sunt articole asemanatoare..