Hobby - cultor

Lansăm platforma de ocupațiuni relaxate. Hobby-cultor reprezintă un incubator în care oameni pasionați pot preda și altora din entuziasmul lor și în care oameni curioși pot dobândi noi abilități. 

Ai o pasiune pentru ceva? Este ceva pe lumea asta care-ți face inima să tresalte? Vrei să împărtășești și altora din entuziasmul tău? 

Sau 

Te-ai plictisit de viața de student, de aceleași ieșiri în Centrul Vechi sau prin cluburile din regie? Vrei să-ți faci prieteni noi și în același timp să înveți lucruri noi? Ai vreo pasiune ascunsă, dar neîmplinită?  De acum la Casa de Cultură a Studenților din București ai posibilitatea

să-ți creezi un atelier prin care să predai celor interesați de avântul tău, ceea ce ai învățat sau poți găsi un atelier apropiat de personalitatea ta, la care să participi ca ucenic.

 Fie că e vorba de dans, origami, vlogging, citit rapid, design interior, desen, cusut, olărit, gătit, sculptură în lemn, grădinărit, împachetat cadouri, dj-ing, teatru de impro, pictură pe apă, bune maniere, instrumente muzicale - tobe, saxofon, fluier, caligrafie, You name it!, la hobby-cultor, cerul e limita!

 Platforma noastră este dedicată studenților deștepți și creativi din București, dar așteptăm propuneri și de la cei care nu se încadrează în această categorie.

 Cum funcționează?

 În primă fază, așteptăm propuneri de ateliere. Dacă te pasionează ceva și vrei să împărtășești și altora lucrurile pe care le-ai învățat, trimite un mail la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. cu respectiva pasiune și te vom ajuta să construiești cadrul specific pentru a preda altora din pasiunea ta. Noi te vom ajuta cu tot ce ține de locul de desfășurare al atelierul, logistică și promovare.

 De asemenea, dacă ai vrea să organizăm un atelier pentru ceva anume, scrie-ne dorința ta și noi vom încerca să organizăm un astfel de atelier, căutând traineri pentru acea pasiune.

 În a doua fază vom centraliza toate propunerile de ateliere, precum și cererile pentru organizarea de ateliere specifice, le programăm și dăm drumul la înscrieri, care la fel, se vor face pe mail și despre care vei afla de pe fb.com/hobbycultor.

 Unde se vor desfășura atelierele?

 În Casa de Cultură a Studenților din București, sala de la ultimul etaj (Teatrul Studențesc Podul).

 Când?

 Detaliile reprezentând zilele de desfășurare a atelierelor, precum și orele la care se vor ține, le vom anunța ulterior, organizând evenimente pe facebook, de care sigur vei afla dacă vei da „like” paginii oficiale a proiectului (fb.com/hobbycultor).

 Ce cursanți așteptăm la ateliere?

 Tineri sau studenți dornici să descopere îndeletniciri diverse.

 Te așteptăm cu propuneri de ateliere pe care să le ții sau la care ai vrea să participi!

 Proiectul Hobby-cultor este organizat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Casa de Cultură a Studenților și Teatrul Studențesc Podul.