No input file specified.

Proiecte in anul 2010

În Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti au loc manifestări cultural-artistice şi educative structurate pe următoarele direcţii :

ü      proiecte cultural artistice (organizare de stagini teatrale si muzicale, festivaluri, concursuri, expoziţii, participări la manifestări interne şi internaţionale)

ü      proiecte educative non-fomale (organizare de cursuri in diferite domenii,. cluburi de turim, fotografie, etc)

ü      proiecte de promovare a activitatilor instituţiei

Majoritatea se deruleaza cu ritimicitate pe tot parcursul anului.

Proiectele vor fi realizate in parteneriat cu instituţii şi organizatii naţionale printre care amintim:

  • Societatea Cultural- _Artistică de Tineret “Concret”, Fundaţia Culturală “Sound”, Societatea Culturală “Eugen Ionescu” din Slatina, Fundaţia Culturală Artex, Fundaţia culturală “Euroarte”, Biblioteca Metropolitană, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Ambasada Frantei  la Bucuresti, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Asociaţia “Mioritics”, Institutul Cultural Român, primării judeţene, organizaţii studenţeşti şi de tineret

PROIECTE  PE TOT PARCURSUL ANULUI 2010

1. STAGIUNEA „EUROPA SI NOI”

- stagiune de expresie artistica cu ritmicitate saptămânală ce presupune spectacole de teatru, dans, concerte de muzică medievală, expoziţii, cursuri deschise (cultură şi civilizaţie europeană, cultură teatrală, iniţiere în commedia dell’arte), aniversări culturale (Mihai Eminescu, Ioan Luca Caragiale, Nichita Stănescu, Eugen Ionescu) realizate şi prezentate de Teatrul Studenţesc PODUL, Compania de Artă STUDIO 24, Grupul TRUVERII şi trupe invitate.

Invitarea unor formaţii artistice care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi din ţară, a altor formaţii artistice consacrate pentru a prezenta publicului produsul lor cultural şi a intra in dialog cu cei interesati, într-un ambient tineresc, constituie o modalitate de implicarea unui public extrem de divers .

Perioada de desfasurare: ianuarie – iunie, oct.-dec 2010

2. ARTA DE A FI SPECTATOR –– Seminarii despre cultura spectacolului si spectacolul urban – Video prezentari comentate – Auditii de teatru radiofonic – Discutii pe marginea operelor plastice – Intalniri si comentarii cu realizatorii unor spectacole – interferenta artelor

Initiator: SCAT Concret, Societatea Culturala Eugen Ionescu , Slatina, Primaria Slatina
Parteneri: Teatrul Naţional Radiofonic – Societatea Română de Radiodifuziune, Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

3. PROMOVAREA TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI ÎN ŞCOLI ŞI LICEE

Proiectul Ansamblului Doina al Casei de Cultura a Studentilor Bucuresti initiaza un program de cunoastere a folclorului romanesc (cantece si dansuri populare) de catre elevii din ciclurile primare, gimnaziale si liceale. Se urmareste ca elevii sa cunoasca: frumusetea dansurilor populare, pasii specifici fiecarui dans (in cadrul spectacolelor si atelierelor de lucru), costumele traditionale, instrumente populare specifice. Aceasta cunoastere trebuie inteleasa ca o necesitate a pastrarii identitatii si spiritualitatii romanesti in contextul integrarii in marea familie europeana.

Organizator: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Loc de desfasurare: scoli si licee din capitala
Perioada de desfasurare: martie-iunie, septembrie – decembrie  2010

4. CinEUrmează

proiecţii de surt si lung  metraje realizate de noua generaţie de tineri cineaşti . Scopul este realizarea unei culturi cinematografice în rândul tinerilor.

Organizator: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Partener: UNATC
Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: martie-decembrie 2010

5. 1 STUDENT – 1 TALENT

actiuni de sprijinire a creatiei si interpretarii artistice de tineret, in scopul stimularii talentelor si exprimarii culturale si a networking-ului intre tinerii cu aceleasi pasiuni.Manifestari culturale in domeniile poezie, teatru, dans, arte vizuale, muzica, etc
Organizator: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: septembrie– decembrie 2010

6. FOLK, ROCK, POP CLUB

– intâlnire bilunară a studenţilor cu interpreţi de folk, rock, pop

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: martie-iunie; octombrie -decembrie 2010

7. NEW SCHOOL OF JAZZ

concerte si recitaluri de jazz cu participarea unor nume consacrate alaturi de tinere talente in domeniu, continuare proiectului STUDENT JAZZ CLUB

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Partener: UNAMB

Perioada de desfasurare: martie-iunie; octombrie -decembrie 2010

8. ECOSTUD

dezbateri publice in domeniul ecologiei si protectiei mediului

9. EXPOZIŢII DE FOTOGRAFIE ÎN HOLUL CCS BUCUREŞTI

- unde există amenajat un spaţiu expoziţional pentru 33 de lucrări .

Perioada de desfasurare: ianuarie -decembrie 2010

10. EXPOZITII DE SCULPTURA IN HOLUL CCS

incurajarea studentilor de la UAP prin  promovarea examenelor de diploma ale acestora

11. CURSURI

- tip: educatie non-formala

- de fotografie, limbi străine, ghizi montani, filosofie, psihologie aplicată, autoaparare

12. REPETIŢII ALE FORMAŢIILOR DIN CCS BUCUREŞTI

repetitii teatrale, de muzică pop, rock, folk, jazz

o activitate constantă a CCS Bucureşti care susţine tinerii oferindu-le posibilitatea ca aceştia să se exprime artistic

13. PORTALUL ascensorulcultural.ro

Proiect inceput anul trecut care va continua si in acest an, portal de voluntariat in cultură, interfaţă între producatorii de manifestări culturale şi tineri

14. Muzeul CCS Bucureşti

amenajarea unui spaţiu cu imagini din activitatea CCS Bucuresti in cei peste 70 de ani de existenta si activitate continuă.

15. REALIZARE DE PLIANTE, CALENDARE

pentru promovarea activităţilor instituţionale şi creşterea vizibilităţii CCS Bucureşti

ACTIVITATI IN CENTRUL DE EDUCAŢIE NON-FORMALA CEnF

Infiintarea CEnF in institutia noastra sprijina actiunea de rebranding a C.C.S.B., ce urmareste sa sublinieze imaginea Casei Studentilor Bucuresti ca institutie moderna, orientata catre necesitatile tinerilor.

Scopul CENF are in vedere mai multe directii :
- dezvoltarea si diversificarea ofertei educationale non-formale pentru tineret;

- promovarea unui sistem formativ apt sa faciliteze mobilitatea tinerilor intre sistemul de invatamant si piata muncii (prin traininguri, workshopuri, seminarii, dezbateri etc)
- dezvoltarea de actiuni de informare si educare referitor la cetatenia europeana, protectia mediului si pentru incurajarea sportului si turismului pentru tineret;

- dezvoltarea intelectuala, sociala, afectiva, spirituala, precum si caracterul (dezvoltarea individualitatii) publicului tinta vizat.

Partenerii CEnF sunt MTS, Min. Educatiei, ONG-uri studentesti, alte organizatii similare din tara si strainatate, mediul de business.

In CEnF ne propunem sa derulam in 2010:

16. STUDENT EUROPEAN

Activitati  de educatie non-formala (traininguri, seminarii, workshopuri, dezbateri etc) privind dezvoltarea profesionala si personala a tinerilor, sporirea sanselor de angajabilitate si promovarea cetateniei europene

17. A DIFFERENT WORLD

activitati de cunoastere interculturala, de promovare a deschiderii către internationalism, pentru acceptarea şi conştientizarea diversitătii culturale din lume

18. SUCCES LA ANGAJARE

modul pentru facilitarea accesului tinerilor din sistemul educational catre piata fortei de munca

PROIECTE DE DURATA MEDIE IN ANUL 2010

1. DRAGOLENTIN – spectacole, expozitie si concursuri dedicate zilelor îndrăgostiţiilor – Sfântu Valentin si Dragobete

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: 14-24 februarie 2010

2. FOTOGEOGRAFICA – CONCURS NAŢIONAL DE FOTOGRAFIE PENTRU TINERET, ediţia a XIV-a

– tip: cultural-artistic, de promovare a tinerilor pasionati de natura si de arta fotografica

- concurs de fotografie dotat cu premii

Fotogeografica este cea mai importanta manifestare la nivel national din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret avand ca tematica promovarea valorilor naturii, a culturii si traditiilor romanesti. Inceput in Facultatea de Geografie a Universitatii Bucuresti, concursul Fotogeografica s-a extins apoi la nivelul Centrului Universitar Bucuresti si, prin amploarea participarii tinerilor din toata tara, a capatat un caracter national inca de la a III-a editie.

Loc de desfasurare: Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti „Palatul Sutu” si Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: martie – iunie 2010

3.  NATIONALA DE ROCK ediţia aV -a

- tip: cultural-artistic, de promovare a tinerelor talente

- concurs de chitara rock dotat cu premii

Scopul manifestarii a fost constientizarea si educarea studentilor si tinerilor in ceea ce priveste valorile si creatia artistica in domeniul muzicii moderne prin exemplificarea muzicii de calitate blues & rock precum şi descoperirea de noi talente

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: martie – mai 2010

4. FESTIVALUL NAŢIONAL STUDENŢESC DE TEATRU AL ABSURDULUI „EUGENE IONESCO”, EDIŢIA A XVI-A

Spectacole realizate de trupe din casele de cultură ale studenţilor numai dupa texte de Eugene Ionesco.

Organizator: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Partener: Societatea Culturala Eugen Ionescu, Slatina, Primaria Slatina,  Radiodifuziunea Romana, Scat Concret, FTMB
Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: noiembrie 2010
5. ABSURDUL COTIDIANULUI IN ARTA ABSURDULUI

Atelier de fotografie care s-a concretizat în organizarea a doua expoziţii de fotografie: „Lumea lui Ionesco” si „Acasa la Eugen Ionescu”unei expoziţii de fotografie

6. SAPTAMANA EUROPEANA A TINERETULUI   „EUROPA LA NOI ACASA”- seminarii, spectacole dedicate zilei Europei

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti
Perioada de desfasurare: 1-10 mai 2010

7. CURTEA COMEDIANŢILOR – atelier european de artă medievală, renascentistă şi tradiţională – editia a XI-a  (Rasnov, Bucuresti, Sighisoara)

- tip: educatie non-formala, cultural-artistic, de promovare a tinerelor talente si de culturalizare si recunoastere a identitatii culturale europene
Ateliere inchise de teatru, dans, muzica, scenografie, jonglerie, papusi, gastronomie, identitate culturala.

-  Ateliere deschise – cu implicarea publicului

- Stagiunea Comediantilor – spectacole de teatru, muzica, dans medieval realizate de participantii in proiect si invitatii lor

Perioada de desfasurare: iulie – august 2010

8. Festivalul International de Folclor – Oaspeti europeni la Portile Folclorului Romanesc / editia a II-a

9. ROMANIA STUDENT TOUR

Promovarea patrimoniului natural şi cultural al României prin redescoperirea acestuia de către tinerii studenţi care vor prezenta publicului într-o viziune “proaspătă şi entuziastă” valori naturale şi culturale importante ale ţării noastre.

Perioada de desfasurare: iunie-octomrbie 2010

10. DOR DE VERDE – concurs de cantece de drumetie si spectacol

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: aprilie 2010

11. CONCERTELE ANOTIMPURILOR ALE CORULUI SOUND

Corul SOUND a luat fiinta in anul 1994, ca formatie corala mixta a Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti, avand in componenta sa studenti si absolventi ai diverselor facultati bucurestene. Repertoriul este creat pentru a atrage un public cat mai larg si se structureaza pe lucrari din patrimoniul romanesc si international. Ansamblul parcurge epoci de la muzica medievala la creatii contemporane si abordeaza cu succes lucrari din zona divertismentului muzical, avand la activ numaroase premii obtinute in concursuri corale nationale si internationale. Anul trecut, corul SOUND s-a intors de la editia a V-a a WORLD CHOIR GAMES – Graz, Austria 2008, cu o medalie de aur si una de argint la sectiunile «Coruri de Camera» si «Folclor a cappella». In anul 2009 a obtinut premiul I la Fetivalul international de muzica sacra Roma&Vatican fiind singura formatie corala invitata sa sustina un concert la Roma, in Capela Sixtina in prezenta Sanctitatii Sale, Papa Benedict al XVI- lea.

Loc: Casa de Cultura a Studentilor Bucruesti

Perioada: trimestrial in perioada ianuarie – decembrie 2010

12. Schimb cultural  cu un grup folcloric din Tel Aviv- Israel

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: septembrie 2010

13. Realizarea  si promovarea spectacolul musical „HAIR” realizat de studenti de la UNATC

Proiectul urmăreşte realizarea si apoi prezentarea unor spectacole a musical-ului „HAIR” din dorinta de a promova musical-ului  american  in  Romania, un  gen  mai  putin  cunoscut  aici si de a schimba percepţia tinerilor vis-a-vis de musical ca gen reprezentativ al artei dramatice

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: ianuarie – iunie 2010, octombrie – decembrie 2010

14. VINE , VINE MOS CRACIUN

- spectacole de Craciun

PROIECTE DE SCURTA DURATA IN ANUL 2010

1. PARTICIPAREA FORMAŢIILOR DIN CCS BUCUREŞTI LA FESTIVALURI NAŢIONALE ORGANIZATE DE CCS DIN ŢARĂ

- tip: artistic si de reprezentare

2. PARTICIPARE LA FESTIVALURI INTERNATIONALE DE FOLCLOR ÎN SCOTIA, TURCIA, BULGARIA , ITALIA, MACEDONIA

- tip: artistic, de reprezentare şi promovare a României

- participant: Orchestra ansamblului folcloric “Doina” si grupul coral “Sound”

3. PARTICIPARI ALE FORMATIILOR NOASTRE LA MANIFESTARI CULTURALE

- spectacole sustinute de dansatorii si orchestra ansamblului folcloric “Doina” la Muzeul Satului, Facultatea de Drept, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Romanii de Pretutindeni,etc

-spectacole sustinute de grupul “Truverii” la Muzeul Satului, Parcul Cismigiu,etc

4. OTAKU FESTIVAL

Organizator: Otaku Enterteinement

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: mai 2010

5. MAIART FESTIVAL

Organizator: Asociatia Culturala Maiart

Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

Perioada de desfasurare: mai 2010

Popularity: unranked [?]

Nu sunt articole asemanatoare..

No input file specified. Better Tag Cloud